Asistență IT · Remote · Timișoara

Instalare Windows 11 & Suport IT

Windows 11 instalat și optimizat. Rapid și stabil pe termen lung, personalizat și adaptat cerințelor reale, fără telemetrie sau funcții invazive.
Windows optimizat și configurat pentru performanță. Nu doar instalat!

Windows 100% original Suport IT Ghidare inclusă
01 — Servicii

Instalare Windows 11, optimizare PC și suport IT

Instalare Windows 11, optimizare de performanță și suport IT pentru calculatoare lente, blocate sau cu erori. Te ajut cu reinstalarea sistemului, configurarea programelor și rezolvarea problemelor tehnice.

Suport IT Remote

150 RON · remote, oriunde ești

Asistență IT pentru orice ține de Windows: sistem lent, instabil, erori sau rețea. Diagnostic, reparație și optimizare — de la distanță. Calculatorul tău, rapid și curat din nou, fără telemetrie sau funcții inutile.

  • Diagnostic și reparație Windows
  • Curățare bloatware și aplicații inutile
  • Optimizare startup, servicii, telemetrie
  • Eliminare viruși și malware
  • Configurare cont local
  • Rețele, router și Wi-Fi
  • Drivere, periferice și Windows Update
  • Optimizări pentru gaming

Instalare Windows 11

150 RON · Pro sau Home · licență +50 RON

Instalare curată de la zero, gata de folosit — nu doar „pus Windows-ul". Inclusiv pe laptop nou fără sistem (FreeDOS). Windows 11, 10 sau 7 — original, fără bloatware.

  • Backup la datele importante
  • Windows 11, 10 sau 7 — original
  • Laptop nou fără sistem (FreeDOS)
  • Drivere și update-uri configurate
  • Configurare inițială optimizată
  • Fără bloatware preinstalat

Optimizare PC & Windows

200 RON

Calculatorul tău, dar rapid și stabil din nou — fără telemetrie sau funcții inutile.

  • Eliminare bloatware
  • Optimizare startup și servicii
  • Configurare privacy, fără telemetrie
  • Drivere verificate și actualizate
  • Performanță și stabilitate
02 — Când să mă suni

Sună-mă... sau nu!

Nu orice problemă cere un specialist. Unele situații se rezolvă cu un restart sau câteva căutări online.

Sună-mă dacă…

  • Vrei o instalare gata optimizată de Windows 11
  • PC-ul e lent ori instabil și nu știi de ce — pornește greu, se blochează
  • Ai probleme de rețea care revin chiar și după ce repornești routerul
  • Ai un laptop nou fără sistem (FreeDOS) de configurat de la prima pornire
  • N-ai timp de bătut capul cu erori — vrei să meargă, nu să devii tu IT-ist
  • Jocurile merg cu sughițuri și vrei o optimizare reală

Te descurci și singur dacă…

  • Problema e simplă, dar încă nu știi asta
  • Ești confortabil să înveți prin experimentare
  • Nu te enervezi când ceva nu merge din prima încercare
  • Ești comod cu BIOS, ordinea de boot și un stick USB bootabil
  • Ai făcut backup datelor și știi cum să le restaurezi
03 — Întrebări frecvente

Instalare Windows 11 — întrebări frecvente

Instalezi și Windows 10 sau 7?

Da. Ține cont că Windows 10 și 7 nu mai primesc update-uri și au multe vulnerabilități. Dar pentru lucru offline sau anumite compatibilități, se poate.

Pot instala Windows 11 pe un laptop nou cu FreeDOS?

Da. Laptopurile noi cu FreeDOS (fără sistem) le configurez complet: Windows original optimizat, drivere, update-uri, setări — gata de la prima pornire.

Care e diferența dintre un Windows optimizat și unul neoptimizat? Am nevoie?

Diferența principală se vede în cât de rapid și fluid funcționează sistemul. Dacă nu simți că aștepți după calculator și totul merge bine pentru ce faci, nu-ți trebuie.

Windows neoptimizat: aplicații și servicii inutile, colectare excesivă de date de către programele instalate și de Windows.

Windows optimizat: sistem mai curat, predictibil, cu consum redus de resurse.

Poți scoate parola de Windows?

De cele mai multe ori, da — resetez parola unui cont local de Windows fără să-ți pierzi datele. Spune-mi la telefon situația și-ți zic dacă se poate și cum.

În ce zone lucrezi?

Remote, oriunde — în țară sau afară, prin conexiune securizată. La fața locului, în Timișoara și zona metropolitană.

Instalarea remote — cum funcționează?

Parțial asistată de tine: te ghidez pas cu pas la ce cere acces fizic (stick USB, boot), restul fac eu de la distanță. Ghidarea intră în serviciu.

Cum se plătește?

Cash sau transfer, după ce lucrarea e gata. Fără avans la lucrările standard. Consultația la telefon e gratuită.

Folosești Windows original?

Exclusiv Windows original. La cerere, procur o licență Windows sau Office (+50 RON).

04 — Ghid DIY

Ghid: instalare Windows 11 de pe stick, pas cu pas

Pașii pentru o instalare curată de Windows 11 de pe stick USB. Te blochezi pe vreunul? Mă suni — sau ți-o fac eu, local sau remote.

  1. Pregătește stick-ul & descarcă Windows

    Un stick USB de minim 8 GB. Descarcă imaginea oficială Windows 11 de la Microsoft sau folosește Media Creation Tool.

  2. Creează stick-ul bootabil cu Rufus

    Deschide Rufus, alege stick-ul și imaginea ISO. Schema GPT / UEFI pentru plăci moderne. La Start, în fereastra de opțiuni, poți dezactiva cerințele TPM 2.0, Secure Boot și RAM, plus contul Microsoft obligatoriu.

  3. Backup — pasul pe care nu-l sari

    Copiază tot ce contează (Desktop, Documente, Poze, parole) pe un alt disc sau în cloud. Instalarea curată șterge partiția de sistem.

  4. Boot de pe USB

    Repornește și intră în boot menu (de regulă F12, F8 sau Esc, în funcție de placă). Alege stick-ul USB.

  5. Instalează Windows

    Urmează pașii și alege ediția. La partiționare, șterge partițiile vechi de sistem (System, MSR, Recovery și C:) și instalează pe spațiul nealocat. Pentru cont local, la ecranul de rețea apasă Shift+F10 și rulează start ms-cxh:localonly.

  6. Setup final & optimizare

    După instalare: drivere, update-uri, setări de privacy și alimentare, aplicațiile uzuale. Abia acum calculatorul e cu adevărat gata.

1 / 6
05 — Probleme & sfaturi

Probleme Windows și sfaturi utile

Ce setări de rețea recomanzi în timpul instalării?

Ține internetul deconectat până se termină instalarea și reconectează-te abia după prima repornire manuală. Așa eviți update-uri și conturi forțate în mijlocul procesului.

Cum evit contul Microsoft obligatoriu?

La ecranul de configurare a rețelei apasă Shift+F10 și rulează start ms-cxh:localonly. Vei putea crea un cont local, fără cont Microsoft.

Ce ediție de Windows să aleg?

Home e ediția standard, suficientă pentru majoritatea. Pro (recomandată) suportă mai multă memorie și mai multe procesoare. N vine fără aplicațiile media preinstalate, Education adaugă funcții de business, iar Workstations e pentru resurse maxime.

Pot șterge partițiile mici create de Windows?

Nu. La instalare, Windows creează automat 2–3 partiții mici (în jur de 16 MB, 200 MB și 700 MB) — sunt necesare pentru boot și recuperare. Le lași în pace.

De unde iau driverele corecte?

Driverele plăcii video, direct de pe site-ul producătorului (NVIDIA, AMD, Intel). Pentru restul, Windows Update acoperă majoritatea; dacă apar probleme, încearcă o versiune diferită de driver.

PC-ul e lent — de unde încep?

Repornește întâi. Apoi verifică aplicațiile de la pornire în Setări și urmărește consumul de CPU și memorie în Task Manager (Ctrl+Shift+Esc). Dacă încă ai HDD, trecerea pe SSD face cea mai mare diferență.

Mi-a dat ecran albastru (BSOD). Ce fac?

Verifică temperaturile și mesajele din Event Viewer. Notează codul de eroare de pe ecran și caută-l împreună cu modelul laptopului sau al plăcii de bază — așa ajungi la cauza reală.

06 — Contact

Hai să rezolvăm problema

Sună-mă pentru un răspuns rapid și o consultație gratuită. Local în Timișoara sau remote, oriunde ești.

Zonă
Timișoara + remote oriunde
Hartă Timișoara — deservire la fața locului în zona metropolitană și remote oriunde

Timișoara și zona metropolitană. Remote oriunde.